X-mas wishes!

Ganduri de 8 Martie...

Nu imi place sarbatoarea de 8 Martie. Nu stiu exact de ce, dar nu-i vad sensul. Poate pentru ca este asociata cu ziua mamelor, iar ziua “femeii” apare cumva fortat pentru a le include pe toate femeile, sau poate datorita istoriei acestei sabatori. Oricum, in general nu imi plac sarbatorile de tipul “ziua X”. 

Desigur, principalul mod de a marca aceste sarbatori sunt cadourile (in acest caz si florile). De fapt tot anul calendaristic e plin de “ocazii” de cumparat, promotii, etc. Imi plac cadourile (cu-i nu-i plac? J) insa cele mai bune cadouri sunt cele care nu pot fi cumparate. 

Dincolo insa de latura consumerista a acestor sarbatori, care este adesea criticata, in special de feministe, 8 martie nu prea inseamna mare lucru. In ultimii ani, diverse grupuri de femei curajoase (care se definesc sau nu “feministe”) profita de  8 martie ca o ocazie pentru a atrage atentia asupra problemelor cu care se confrunta, in general, femeile. In acest an, mai ales in Romania, una din aceste probleme, adusa in atentia noastra este violenta domestica, atat datorita legii referitoare la aceasta tema cat si datorita incidentului de la salonul Perla.

Este 8 Martie si niciun ziar sau post TV (din cate am citit/vazut eu) nu a abordat incidentul de saptamana asta de la Perla din perspectiva violentei domestice. Legatura dintre violenta domestica "obisnuita" si crime de acest fel, este bine documentata. Mai mult, insasi relatarile jurnalistilor dovedesc ca aceasta crima a fost o continuare fireasca a comportamentul violent al barbatului respectiv fata de sotia sa, de-a lungul timpului. Din articole reiese ca nu a fost nici pe departe prima manifestare violent fata de sotia sa si ca in ultimul timp o ameninta, chiar si fata de colegele ei ca “ceva rau se va intampla…”

Totusi, in ziare intregul eveniment apare la categotia “senzational” iar cele mai intalnite detalii sunt cele referitoare la aspectele crimei, stare psihologica a barbatului respectiv sau chiar despre salariul lui. Acest caz a trezit dezbateri referitoare la regimul armelor si reintroducerea pedepsei capitale in Romania. Altfel spus, cazul este tratat ca unul senzational si singular, asasinul ca un monstru (complet diferit de barbatii obisnuiti) iar problema principala o reprezinta pedepsele prea mici pentru omoruri si faptul ca omul respectiv avea o arma.

Desigur, cazul este unul spectaculos si diferit de majoritatea cazurilor de violenta domestica din urmatoarele puncte de vedere: s-a intamplat intr-un loc public (in general de intampla in privat); s-a folosit o arma de foc (majoritatea barbatilor violenti nu au acces la astfel de unelte, deci folosesc ce prind) si nu in ultimul rand in cazul de fata au existat si alte victime, inclusiv persoane complet straine de familia faptuitorului. Astfel, crima socheaza prin arma folosita, si prin abilitatea majoritatii de a se identifica cu victimele (unele dintre ele fiind straine de faptuitor si aflate intr-un loc public). De asta si reactia fireasca a multor oameni de a cere politiei sa fie mai prompta, de a cere limitarea posesiei legale a armelor de foc si uneori pedepse mai aspre pentru astfel de crime. E un instinct normal de conservare. Foarte putini isi pun insa problema ce se intampla daca nu avea acea arma? De asemenea, putini se identifica cu sotia lui, care a fost principala tinta si care – cel mai probabil – ar fi fost omorata si daca acesta nu ar fi avut acces la o arma. Nu s-a discutat nici caracterul continuu al acestui tip de violenta, care depasesete in timp limitele unei crime “obisnuite”. In cazul de fata, femeia respectiva initiase divortul fata de el tocmai datorita caracterului sau agresiv. Si nu este vorba numai de violenta fizica, dupa cum se stie, precum si de teama permanenta cu care traieste victima.

Ca o concluzie, episodul recent nu trebuie interpretat ca unul iesit din comun, ci ca o manifestare mai vizibila a unui fenomen des intalnit in societate. Prin urmare, daca vrem cu adevarat sa le sarbatorim pe (toate) femeile din jurul nostru, pe langa legi care se le apere cu adevarat de violenta, este nevoie si de o atitudine mai critica din partea noastra, a tuturor, si nu in ultimul rand din partea media. Un astfel de caz trebuie folosit ca un exemplu negativ,  iar violenta, in doze cat de mici, trebuie descurajata, inainte sa se ajunga la astfel de cazuri extreme.

Nu mi-am propus, prin acest post, sa deturnez “8 Martie”,  si nici sa umbresc bucuria celor care o sarbatoresc cu flori si cadouri alaturi de partenerii lor (pasnici), dar nu putem intoarce privirea numai spre partea plina a paharului, sperand ca cea goala se va umple miraculos.

Reteta pentru perpetuarea stereotipurilor de gen despre femeile in functii de manager

Avem nevoie doar de...

1.      Un articol mediocru din Dailymail despre un pretins studiu (neidentificat)

2.      O traducere nu tocmai buna, in romana

3.      Cateva concluzii nebazate pe informatii reale, ale jurnalistului (traducatorului) roman

In cazul de fata totul a plecat de la acest “articol” din tabloidul britanic Dailymail. Si cum articolele din tabloide sunt demne de a fi traduse pe post de articol “serios” in presa romaneasca (mai precis in EVZ) a rezultat acest articol-traducere.

Iar daca “articolul” original discuta concluziile unul studiu de negasit (posibil inventat) si le interpreteaza in asa fel incat sa sugereze ca “femeia moderna” (concretizata prim femeia-manager) este o scorpie (bully), articolul-traducere din presa romaneasca distorsioneaza acest mesaj misogin, ajungand la concluzia ca 90% dintre femeile-manager sunt mai stresate din cauza funcţiei si mai agresive (decat barbatii) fata de subordonati si colegi.

Iata cum arata textul original vs. traducerea din EVZ.

Text original: Experts claim that an increasing number of women in positions of power are bullying colleagues and employees. (al 2lea paragraf)

Traducerea: “Experţii susţin că de-a lungul anilor, numărul femeilor care au ajuns în posturi de conducere a fost în continuă creştere, în acelaşi timp şi stresul subordonaţilor acestora a crescut direct proporţional.”

Traducerea corecta ar fi fost “Expertii afirma ca numarul femeilor in pozitii de conducere care isi abuzeaza subordonatii si colegii a crescut”

Asta nu inseamna ca toate sau majoritatea femeilor din posturi de conducere au acest comportament, ci doar ca “numarul celor care au acest comportament a crescut”).

De asemenea, e foarte important de remarcat ca cele 2 evenimente nu au neaparat o legatura unul cu altul: pot fi complet independente. Spre exemplu: faptul ca o mare parte dintre angajati (90% - se afirma mai jos in articolul original) au raportat o crestere a nivelului de stres, nu are neaparat legatura cu cresterea numarului femeilor din condurece, ci poate avea cauze complexe, inclusiv criza economica si multe altele.

Prima parte paragrafului al 3lea:

Original: “While such behaviour is more commonly associated with male bosses...”

Traducerea din EVZ “Deşi un tip de comportament coleric este mai degrabă specific unui bărbat....”

Cred ca traducerea “comportament coleric” (care duce cu gandul la temperament coleric) in loc de “comportament abuziv la adresa colegilor si subordonatilor" nu este cea mai potrivita, dar pana aici sa ziceam ca oarecum sensul textului nu a fost complet pierdut.

Mai departe insa EVZ proclama ca “90% dintre femei se simt mai stresate din cauza funcţiei”, Aceasta concluzie nu se regaseste in articolul original si nici nu reiese din context.

 EVZ afirma apoi: “Interesant este că doar 10% dintre femeile şefi recunosc că exagerează în momentele de tensiune maximă şi urlă la colegii de muncă atunci când lucrurile nu ies aşa cum ar trebui.” Hm...studiul masoara perceptia sefelor asupra agresivitatii lor...nu masoara comportamentul in sine. (Adica masoara cat de agresive cred ele ca sunt, nu cate din ele au urlat la colegi/ subordonati si de cate ori) Deci, “interesant este ca doar X persoane admit ca au facut Y lucru” nu este formularea potrivita, mai putin daca exista date ca mult mai mult decat X persoane au facut acel lucru. Ceea ce nu exista. Daca 10% din ele spun ca urla, atunci astea sunt singurele date prezentate si asta spune articolul.

EVZ continua “În orice caz, 90% dintre femeile care au participat la studiu au declarat că se simt mult mai stresate din cauza fucţiei lor, 60% dintre acestea recunoscând faptul că nervozitatea lor poate influenţa în mod negativ munca întregului”. Aici e o problema si cu articolul original care nu precizeaza concret cine a participat la studiu (si nici nu exista vreo referinta la vreun studiu). 

Pe cand textul original zice:

“However, almost 90 per cent of those surveyed said they had experienced an increase in stress, with more than 60 per cent citing poor management as the reason for their anxiety”

Eu una am inteles ca 90% din angajati sustin ca sunt mai stresati, iar 60% dintre ei dau vina pe conducere (si nu ca 90% din femeile din conducere sunt mai stresate). Oricum, nu putem sti cine a fost intervievat, pentru ca nu se mentioneaza si de asemea nu se mentioneaza niciun reper temporar (sunt mai stresati fata de acum cat timp?) sau spatial sau de orice fel. De asemenea studiu original nu face nicio corelatie intre numarul femeilor din conducere si stresul angajatilor, sau stres in general.

Mai departe: (original) “Mike Fisher, the association’s director, said high-flying women are now encountering the psychological problems that have historically blighted the lives of men at the top.”

Traducerea ar fi trebuit sa fie “Daca inainte erau stresati doar barbatii, acum femeile care trec prin aceleasi experiente ca acei barbati, au si ele aceleasi probleme psihologice”. Acesta este de fapt una din ideile de baza ale articolului original.

Desigur, cei din EVZ au omis tocmai acest paragraf.

Ultimul paragraf:

Original ‘The main reason for an increase in anger is the inability to deal with stress. Women tend to pay more attention to detail than men so they sweat over the small things.

‘They can be short-tempered and abrupt, and make underhanded critical remarks. It can be interpreted by colleagues as bullying.’

Traducerea EVZ:“Principalul motiv pentru care starea de nervozitate este crescută în cadrul unei instituţii este incapacitatea de a face faţă stresului. Femeile tind să dea mai multă atenţie detaliilor, fapt ce le face să consume foarte multă energie pentru orice amănunt mai puţin important.” Pana aici e ok. Mai departe insa....

“Din acest motiv, ele devin nervoase mult mai uşor (comparativ cu cine?) şi fac critici cu multă uşurinţă"

Va las pe vor sa trageti concluziile.

* Imaginea este preluata de pe site-ul Dailymail.

Despre cai, caini maidanezi si alte vietuitoare

In ultimele saptamani am tot auzit despre diverse cazuri si initiative de a omora cainii maidanezi sau caii salbatici. Probabil ca astfel de “evenimente” s-au mai intamplat de multe ori in tara noastra insa pana acum nu prea se auzea in presa, pe retelele de socializare, etc. Si pana acum, probabil ca nu existau nici micile grupuri de oameni carora sa LE PESE! Sau daca existau, erau dispersati si nu se organizau in timp util pentru a putea influenta cumva situatia.

Dar odata cu activistii pentru drepturile animalelor (mai precis dreptul la viata) si-au facut auzita vocea si cei ironici, sarcastici, nepasatori sau asa-zis “realisti” care, sub o forma sau alta vor “sa scapam odata de aceste jivine”. Sau cel putin spun ca nu e problema noastra – sunt alte cauze mai importante pentru care ar trebui sa luptam (copii abandonati, batrani, saraci). Mai sunt si unii care spun ca e ok sa omoram orice animale pentru ca toate animelele sunt la fel cu cele pe care (majoritatea dintre noi) le mananca sau pentru ca a nu omora cainii/ caii inseamna ca imbogatim ONGurile care (sustin ca) au grija de ei (de parca numai cei care lucreaza in domeniu sustin dreptul la viata al acestor animale!).

Ei bine, fara a intra in discutii prea abstracte despre drepturile animelelor ma voi rezuma la a spune ca:

1) Toate argumentele prezentate mai sus nu sunt originale! (ele au fost dezvoltate si detaliate de diversi filosofi si exista multe replici bine argumentate la ele). Ceea ce este insa oarecum original la argumentele de mai sus este cinismul, ignoranta si nepasarea. Se pot rezuma simplu prin sintagma "Trebuie sa facem in asa fel incat sa ne fie noua (oamenilor) bine - nimic altceva nu conteaza".

2) Nu voi dezvolta toate argumentele impotriva omorarii animelolor - sunt multe si exprimate mult mai bine de filosofi consacrati. Aceste argumente se rezuma in general la considerente precum: abilitatea de a simti durere sau frica, importanta vietii in sine, considerente biblice si altele.

Ca raspuns la celalalte afirmatii, de ordin “practic”:

1) Pot fi si alte cauze care merita atentia noastra: a avea grija de animale (sau cel putin a nu le omora) nu ne impiedica sa ne preocupam si de alte probleme. In general insa, cei care zic asta nu se implica in nicio cauza – dar asta e doar o statistica – nu vreau sa acuz pe nimeni. Exista multi bani cheltuiti pe “diverse”, deci evident ca nu este vorba de animale vs. oameni (defavorizati). Asta e doar o scuza. Exista ministere si organizatii (mult mai bine finantate) care se ocupa de celalalte cauze.

2) in ceea ce priveste problema cainilor maidanezi, consider ca suntem cu totii responsabili pentru soarta lor avand in vedere ca au ajuns in strada (si s-au inmultit in timp) datorita nepasarii noastre timp de zeci de ani. Nimeni nu zice rezolvarea e sa ramana in strada. Nu voi intra in discutia despre cea mai buna solutie pentru aceasta problema pentru ca exista deja solutii propuse de cei care lucreaza in domeniu (detalii aici) insa toate studiile (inclusiv cele prezentate de Organizatia Mondiala a Sanatatii) arata ca eutanasierea cainilor maidanezi nu duce la eliminarea lor de pe strazi. Mai multe detalii aici .

3) Faptul ca omoram anumite animale pentru alimentatie (de care avem nevoie, fizic, multi dintre noi) nu inseamna ca avem dreptul sa le omoram si pe celalalte pentru orice motiv (blana, etc) sau pur si simplu pentru ca “ne incurca” sau ne e mai simplu asa decat sa depunem un minim de efort sa le ingrijim.

4) Nici un ONG de animale nu ia bani de la cei care nu vor sa contribuie. Majoritatea lucreaza cu fonduri din afara (sau din donatii interne) si cu voluntari. NU am auzit pana acum de contracte cu statul decat foarte rar, cu organizatii serioase si cunoscute, si avand ca obiect un serviciu anume care – din cate stiu eu – s-a prestat.

Cu siguranta, nu am auzit de banii de la stat folositi de ONGurile care militeaza pentru drepturile animalelor in alte scopuri! Dar nimic nu e exclus – tot ce spun insa e ca nu exista la momentul de fata argumente serioase impotriva acestor organizatii. (Si nu, nici eu nu am nicio legatura cu vreo organizatie de acest gen.)

Cei care vor sa se convinga (daca mai era nevoie) ca animele in cauza – caii, cainii, etc – nu sunt tocmai tratate “in conditii normale” pot cauta pe net pozele, care vorbesc de la sine.

Ca incheiere, rugamintea mea pentru cei carora NU le pasa de acest subiect este sa se abtina macar de la comentariile ironice. Felicitari tuturor care se implica/ s-au implicat in aceasta cauza!

PS: ca fapt amuzant, ati observat ca atunci cand vedeti un articol (cu poza) care sustine eutanasierea cainilor maidanezi, in poza apare mereu un caine agresiv iar atunci cand e vorba de un articol din tabara opusa e mereu un catel simpatic si prietenos? Am incercat sa fiu oarecum neutra la acest capitol.

“Spaga si Cadourile...de la scoala pana la vama”

Tocmai mi-a atras atentia un articol despre “spaga din scoli” care spune ca, mai nou, a oferi flori, cadouri, sau martisoare de 1 sau 8 martie profesoarelor este un act de coruptie.

“Fără flori pentru profesoare, fără cadouri de 8 martie, fără meditaţii! Asta vor învăţa elevii din Capitală de la inspectorii Anticorupţie în orele de dirigenţie! DGA a lansat un program prin care încearcă să-i convingă pe elevi să semnaleze corupţia din şcolile în care învaţă.”

M-am lovit si eu de aceasta dilema de multe ori.

Pe de o parte este adevarat ca profesorii (cel putin din experienta mea) se asteptau la astfel de cadouri si actul in sine era perceput de elevi si parinti ca o obligatie. Dar nu este oare acelasi lucru si in cazul cadourilor de Craciun oferite rudelor si prietenilor sau florilor de 8 maritie oferile prietenelor, colegelor, etc? Desigur, o diferente majora ar fi existent unei legaturi profesionale in cazul elevilor si profesorilor si nu a uneia personale ca in restul cazurilor (desi asta nu se aplica atunci cand oferim o floare unei colege).

Ar putea fi in discutat si efectul florilor/cadourilor asupra relatiei profesor-elev si anume daca profesorul ii favorizeaza pe elevii care au adus flori/cadouri (sau care au adus cadoul sau buchetul mai mare/ valoros :) atunci cand vine vorba de notare. Desigur, si acest aspect este greu de evaluat, si cel mai probabil depinde de la caz la caz.

Oricum, e binecunoscut faptul ca in “cultura noastra”, de multe ori, florile nu sunt doar flori si martisoarele nu sunt doar simple martisoare. Obiceiul elevilor (si parintilor acestora) de a oferi “atentii” a devenit ceva generalizat de mult timp. Cel mai probabil, daca ar fi fost vorba doar de o floare si un martisor nu s-ar fi ajuns la aceasta discutie. In cadrul altor “atentii oferite de elevit  putem enumera: martisorul care uneori se transforma intr-o bijuterie sau alt cadou, buchetele flori care mai de care mai mari si elaborate , banii pentru “protocol” la examene olimpiade, inspectii, cadourile de toate felurile si pentru diverse ocazii de la anumite sarbatori pana la ziua perofesorului sau la sfarsitul anului academic. Ce-i drept se poate afirma ca de multe ori participarea financiara la aceste “atentii” din partea elevilor nu este obligatorie in majoritatea cazurilor. Dar este o cutuma. Este ceva care s-a practicat din generatie in generatie. Si e de asemenea cunoscut sa “atentiile” nu se opresc in scoala cidoar incep acolo, urmand sa ne insoteasca mai departe…pana la vama J

Nu de putine ori mi s-a cerut de catre alti colegi sa particip la strangerea de banii pentru astfel de ocazii mentionate. Uneori am strans chiar eu bani de la colegi pentru a lua cate un buchet de flori din partea clasei. J Si mi s-a parut “un gest frumos” nu o spaga, mai ales ca eu una am participat doar atunci cand (cel putin) nu-mi era antipatica profa. J Si acum mai iau uneori o floare sau cadou simbolic/ suvenir cu anumite ocazii, chiar si pentru persoane cu care am o relatie profesionala. Pe de alta parte insa, cand am fost eleva, nu am vrut sa particip la fondul pentru protocol pentru anumite ocazii. Mi s-a parut ciudat, m-am simtit incomod, si de principiu am evitat sa fac asta. Cum sa aduc mancare la scoala pentru ca profesorii sa manance cand noi sustinem examene? Dar cu noi cum ramane? Noi nu trebuie sa mancam? Si daca mancam cu totii, atunci nu mai e examen , e petrecere J. 

Revenind la discutia initiala, cum putem ajunge la o concluzie decenta si acceptabila tuturor, care sa nu ne puna nici in situatii jenante sau absurde, dar nici in situatia actuala?

Multi vor fi tentati sa spuna: haideti sa eliminam o data pentru totdeauna acest obicei, si sa fim si noi in “randul lumii” adica sa fie ca-n alte tari unde concepte precum cadouri/ protocol nu exista in limbajul sau practica curenta.

Totusi, este ceva rau in esenta a oferi “ceva” cu anumite ocazii sau problema consta in existenta uneri relatii profesionale/instututionale intre cel care ofera si cel care primeste? Sau este cumva vorba de valoarea (genul) cadoului ?Sau poate este vorba de momentul in care se ofera acel “ceva” si anume, daca situatia celui care ofera depinde in momentul respective de bunavointa celui care primeste? Sau poate conteaza existenta sau inexistenta unor sentimente de prietenie/ respect intre cel ce ofera si cel care primeste?

Personal consider ca a oferi “ceva” nu este in sine imoral. Si eu am oferit si primit la randul meu cadouri de la persoane cu care aveam  o relatie  profesionala. Si nu ma refer doar la prieteni din Romania, care ar fi putut fi influentati de aceasta cutuma localaJ).  Personal cred ca – dincolo de rigorile legii si de definitia legala a spagii, principalele criterii care delimiteaza cadoul de spaga sunt: in primul rand valoarea cadoului (si aici este la aprecierea fiecaruia – dar in principla ma refer aici la flori si suveniruri) si existenta unei relatii de prietenie/respect intre persoane. Si mai cred ca este de preferat, ca masura de “precautie” sa fie oferit (cadoul) intr-un moment in care nu se poate interpretat c-ar fi destinat spre a obtine un anumit rezultat din parte celui care il primeste.  Dar nu in ultimul rand, cred ca avem nevoie de mai mult spirit critic pentru a aprecia cadoul de la caz la caz.

Happy New Year!

My beginning of 2010 was not so good but its ending was excellent, thus the beginning of 2011 is great while its ending will most likely be even better!
Wishing you all the same for 2011!
HAPPY NEW YEAR!!!

Viata dupa FSP (... ) partea a 2-a

Tocmai am vazut o noua serie de poze din FSP adaugate de fosti colegi pe Facebook. In aceasi nota,  ma bucur ca am primit deja comentarii/ feedback in urma primei postari pe aceasta tema.  Constat ca mai exista interes pentru aceasta tema.

In ceea ce priveste amintirile din timpul facultatii ( pentru unii si din timpul masterului ), personal, consider ca trebuie sa facem aceast efort de a ne aminti ce credeam/ simteam atunci cand eram studenti si proaspat absolventi. Altfel riscam sa „rescriem”/ reconstruim memoria in functie de situatia/sentimentele actuale. Riscam sa ne schimbam opinia despre diverse etape din trecutul nostru, in functie de prezent. Nu vreau sa par prea constructivista, insa mie una mi se intampla asta destul de des si fac un efort sustinut de a-mi fixa anumite repere si a nu lasa emotiile sa dicteze interpretarea.

 De asemenea, mai cred si ca trebuie sa disociem intre experienta FSP, pe de o parte, si urmarile ei. De asemenea consdier ca trebuie sa disociem intre un concept/ anumite idei si persoanele care sunt asociate cu acest concept, sau idei. Ma refer aici atat la profi cat si la (fosti) studenti. Cred ca indiferent cum ni s-ar parea acum actualii studentii (generatiile care au fost admise dupa noi) sau anumiti profi, ar trebui sa evaluam doar ceea ce a insemnat FSP pentru noi, si contributia pe care a avut-o la formarea noastra personala si profesionala. 

Unii dintre noi au ridicat si problema „realism vs. idealism”. Multe dintre ideile/discutiile care circula in FSP au – dupa cum ziceam in partea 1- un mesaj, am putea spune, idealist (ex: democratie, anti-comunism, dr. omului, etc). Dar asta nu spune foarte multe. Depinde cum definim idealism si pragmatism. Probabil ca exista multe definitii.  In general in limbajul comun din tara noastra, idealismul este opus pragmatismului, iar pragmatismul inseamna in principal „asigurarea resurselor materiale”. De exemplu: suntem idealisti cand nu facem compromisuri dar acest comportament nu este considerat a fi mereu util din punct de vedere pragmatic (adica nu  crestem capitalul material). Dar putem intelege pragmatismul si  ca maximizeaza utilitatii actiunilor noastre, fie ele si in scopuri idealiste.  Dar, ramanand la intelegerea comuna a idealismului si pragmatismului la noi, oare nu putem fi in acelasi timp idealisti si pragmatici? Probabil ca putem numai daca facem din asta o profesie. Dar chiar daca nu, nu exista oare posibilitatea de face, in acelasi timp, atat ceea ce „este util” cat si ceea ce credem ca „este bine” ?

De fapt, asta ar insemna confundarea teoriei cu practica. Trebuie oare ca a crede in ceva (a avea un anumit set de principii sau o anumita ideologie) sa fie confundat/ sau complementat  cu a aplica aceste principii (sau a le aplica constant)? A nu le aplica nu inseamna a face exact opusul a ceea ce spunem/ credem. Cred ca putem crede si scrie despre ceva care nu are o legatura stricta cu realitatea noastra actuala. Poate ca a avut in trecut sau va avea in viitor – sau poate ca nu. Spre exemplu, putem crede in/ scrie despre drepturile animalelor fara sa avem animale sau sa fim  direct implicati in mod practic in ingrijirea animalelor sau in reforma legislativa pe acest domeniu. Prin urmare, chiar daca FSP a promovat anumite idealuri care nu sunt mereu usor de implinit in practica, cred ca asta nu le diminueaza valoarea.

In concluzie, eu una imi amintesc cu drag de timpul petrecut in FSP chiar daca ceea ce fac/ am facut ulterior poate ca nu a avut o  legatura directa cu ceea ce am invatat acolo; chiar daca am auzit si lucruri mai putin pozitive despre FSP intre timp; chiar daca (din cate stiu) nivelul studentilor  si al predarii este posibil sa mai fi scazut; chiar daca nu duce la un loc de munca pe domeniu; si nu mai coincinde cu realitatea mea actuala.